Miu Liliana

Содержание

Слайд 3

„Inima oamenilor nu e decât un câmp de bătălie în care se

„Inima oamenilor nu e decât un câmp de bătălie în care se
luptă Dumnezeu cu diavolul.”
(Fiodor Dostoievski)

Слайд 4

Bisericile sunt scările spre rai, date de Dumnezeu.

Bisericile sunt scările spre rai, date de Dumnezeu.

Слайд 5

Motto
„Cum, Tu, care ești Iudeu,
Ceri să bei de la mine, care

Motto „Cum, Tu, care ești Iudeu, Ceri să bei de la mine,
sunt femeie Samariteancă?”
  Ioan, 4-9

Incipitul nuvelei

Слайд 6

Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a aşezat

Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, obosit de călătorie, S-a aşezat
lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis:
– Dă-mi să beau!
Ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de mâncare.Femeia samariteancă I-a zis:
– Cum de Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?!
Iudeii, într-adevăr, nu au legături cu samaritenii.

Isus şi femeia samariteancă

Слайд 8

 Isus i-a răspuns:
– Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi

Isus i-a răspuns: – Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu
Cine este Cel Ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!“, tu însăţi I-ai fi cerut, şi El ţi-ar fi dat apă vie! Femeia I-a zis:
– Domnule, n-ai găleată, iar fântâna este adâncă. De unde ai deci această apă vie?!
Isus i-a răspuns:
– Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete.  Dar celui ce bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu-i va mai fi sete în veac, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el un izvor de apă, ţâşnind spre viaţa veşnică.

Слайд 9

SAMARITEÁN, Ă, samariteni,e, s.m. și f. 
1. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul

SAMARITEÁN, Ă, samariteni,e, s.m. și f. 1. Persoană aparținând unei populații din
evreilor antici cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 
2. Om milos; binefăcător.

Semnificație

Слайд 10

  Pilda samariteanului milostiv este o parabolă povestită de Iisus, menționată numai

Pilda samariteanului milostiv este o parabolă povestită de Iisus, menționată numai într-una
într-una din cele patru Evanghelii ale Noului Testament. Potrivit Evangheliei dupa Luca (10:29–37), un călător (evreu sau nu) este bătut, jefuit și lăsat aproape mort pe drumul dintre Ierusalim si Ierihon. Mai întâi un preot, apoi un levit, trec pe lângă el, evitându-l și fără a-i da vreo mână de ajutor. În cele din urmă, bietul om este luat în seama de un samaritean. În ciuda vrăjmășiei dintre evrei si samariteni, acesta îl ajută pe rănit, îi leagă rănile și i le tratează cu untedelemn și vin. Apoi, îl duce la o casă de oaspeți, unde îl lasă în grija gazdei, promițând că va achita toate cheltuielile necesare îngrijirii victimei tâlharilor.

  Pilda samariteanului milostiv

Слайд 12

Iisus dă această pilda drept raspuns la întrebarea: „Cine este aproapele

Iisus dă această pilda drept raspuns la întrebarea: „Cine este aproapele meu?"
meu?"  Samarineanul milostiv, un anonim, care nu se remarcă nici prin rang, nici prin bogăţie, nici prin nobleţea neamului său, devine un om al compasiunii şi al acţiunii, venind în ajutorul celui rănit, care se zbătea între viaţă şi moarte. Expresia „bunul samaritean", referitoare la cineva care ajută dezinteresat un străin, a devenit, cu timpul, răspândită în toată lumea creștină, fiind adeseori adoptată ca nume al unor spitale si organizații de binefacere.

Слайд 14

Naratorul: „o fetișcană de vreo șaptesprezece ani”
Stareța: „fată tânără, frumoasă”
Băiatul: „- Ce te-a apucat,

Naratorul: „o fetișcană de vreo șaptesprezece ani” Stareța: „fată tânără, frumoasă” Băiatul:
fa tu, toanto?”
Naratorul: „... măcar de-ar fi ajuns-o capul să mai ascundă pe ici, pe colo câte-un pumn de fasole prin fustăraia ceea că era slăbuță și puțintică din fire, de-o dădea vântul jos...Se așază la masă ultima, dacă rămâne ceva, dacă nu rămâne, se duce acasă, mulțumindu-se cu celea ce gustase pe când făcea zama.” 
Bătrânul: „- Mulțumesc, maică! Îngăduie-mi să mă las în genunchi pentru a săruta truditele tale mânuțe.”

  Caracterizarea Samaritencei

Слайд 16

Naratorul: „Călugărițele au fost jurate să poarte dragoste acestei lumi pline de păcate, cu sufletul

Naratorul: „Călugărițele au fost jurate să poarte dragoste acestei lumi pline de
plin de smerenie, cu inima veșnic gata pentru binefacere în numele Domnului, să nu ne împotrivim relelor, să le primim pe toate așa cum vin ele rânduite de sus...”
Bolnavii: „Se poate să vină ea, femeie încă tânără, mamă a doi copii, pentru a vedea ceea ce nu e de văzut și rudele cele mai apropiate s-au lepădat de dânșii. Maica le zâmbea într-o cerească depărtare.”
Naratorul: „Bucătăreasă, grăjdară, sanitară a ajuns în cele din urmă spălătoreasă. Focurile prin care i-a fost dat să treacă au călit-o, slujirea unui sfânt lăcaș căzut în veacul prigonirilor a făcut-o înțeleaptă, răbdătoare, dârză.”

Слайд 18

Naratorul: „Se ridica din pat, se îmbrăca, venea să-i îmbrace, să-i mângâie, să-i

Naratorul: „Se ridica din pat, se îmbrăca, venea să-i îmbrace, să-i mângâie,
legene, devenindu-le până în zori mamă, bunică, dădacă.”
Preotul: „Femeia ceea, ea nu numai că n-a fost călugăriță, ea nici măcar poslușnică n-a apucat să fie! Nici măcar nu are binecuvântarea pentru a purta rasă și acoperământ cu cruce în frunte!...”
Naratorul: „Vin să se plângă de soartă, vin să fie mângâiați cu o vorbă bună, vin să-ți sfârșească veacul alături de cea care i-a înțeles cu adevărat și i-a iubit...”
Naratorul: „ Îngăduie-mi să mă închin și eu în fața slujirii tale, Maică, sărutând sfintele tale mâini.”

Слайд 20

 „Doamne, m-am gândit eu atunci, ce se petrece cu lumea făcută de

„Doamne, m-am gândit eu atunci, ce se petrece cu lumea făcută de
mâinile Tale? Oare o viață închinată binefacerii și slujirii aproapelui nu este mărturia slujirii Tale? Mai e nevoie ca  această slujire să fie consfințită de cineva? Și dacă pentru slujitorii Tăi porunca Mântuitorului de-a face bine aproapelui nu este decât o vorbă ce nu rodește în faptă, la ce vor ajunge altarele Tale? Nu se vor transforma ele oare într-o sală de demonstrare a artei vocale, completate din când în când cu replicile preoților îmbrăcați în odăjdii aurite din epoca Imperiului Bizantin?!”

Motivul pentru care Druță a conceput nuvela

Слайд 21

  „Sărmanele noastre sate...Flămânde, nedreptățite, uitate de lume și de Dumnezeu, coborau

„Sărmanele noastre sate...Flămânde, nedreptățite, uitate de lume și de Dumnezeu, coborau zi
zi de zi, treaptă cu treaptă, în bezna cea fără de fund...”
  „Veacuri la rând scriptura ne povățuia că viața înseamnă dragoste nemărginită pentru aproapele tău. Iată însă că ura și nu dragostea ne scoală în puterea nopții, ruinarea și nu făurirea sunt sărbătoarea sufletului...”

Adevăruri enunțate de autor

Слайд 22

„Dragostea și ura - aceste două valuri au acoperit secolul XX pe

„Dragostea și ura - aceste două valuri au acoperit secolul XX pe
de-a întregul. Ce e drept, dragoste a fost puțină de tot, ura a hălit totul. Revoluția proletară a venit să declare:sufletul ca atare nu există. Există numai ceea ce poate fi pipăit, înghițit, pus în buzunar. A trăi pe lume înseamnă a bea ghini, a hăli ghini...”

Слайд 23

 „Renunțând la veșnicie, ne-am despărțit și de trecut, de lumea străbunilor, devenind

„Renunțând la veșnicie, ne-am despărțit și de trecut, de lumea străbunilor, devenind
niște umbre ce trăiesc de azi pe mâine. Tot ce-a avut sufletul agonisit de mii de ani a fost schimbat la repezeală pe cârpe, pe mașini, pe inele de aur. La groaznicul iarmaroc al secolului ne-am scos cu toții sufletele de vânzare, dându-le pe o nimica toată, din frica să nu rămânem cumva fără cumpărători.”

Слайд 24

Călugărițe „marii  luptători   
„cu sufletul plin de smerenie” binele omenirii”,
  „marii cunoscători
 

Călugărițe „marii luptători „cu sufletul plin de smerenie” binele omenirii”, „marii cunoscători
ai vinurilor și femeilor”   
Valoare  nonvaloare
Cultură  incultură
Vechi (tradiție) nou (idei proletare)
Credință  necredință
Dragoste  ură

Conflictele din nuvelă

Слайд 27

După 1812 numărul mânăstirilor va fi încontinuu redus. Înainte de anexare, fuseseră

După 1812 numărul mânăstirilor va fi încontinuu redus. Înainte de anexare, fuseseră
aproximativ 40 de mânăstiri şi schituri în Basarabia. Numărul acesta mare de mânăstiri îşi găseşte explicaţia şi în respectul pe care poporul îl nutrea faţă de călugări. De aceea, în 1862 mai funcţionau 10 mânăstiri şi 8 schituri.  Rolul pe care ele l-au jucat în viaţa poporului obidit a continuat însă să rămână esenţial, cum remarca şi cel mai mare istoric bisericesc basarabean, Nicolae Popovschi: „Mânăstirile, cu toate neajunsurile lor, cu tot primitivismul credinţei şi al traiului călugăresc, erau pentru popor adăposturi de cele mai curate suflete, de cele mai înalte aspiraţiuni. Şi în împrejurări mai grele, fie de boală, fie de cumpănă în viaţă, moldovenii basarabeni şi la începutul secolului al XIX-lea, ca şi în perioadele precedente, alergau la călugării din mânăstiri după rugăciuni şi mângâiere.”  

Слайд 28

Ca urmare, nu era de mirare că un rusificator făţiş precum arhiepiscopul

Ca urmare, nu era de mirare că un rusificator făţiş precum arhiepiscopul
Pavel Lebedev putea declara mânăstirile româneşti din Basarabia drept „cuiburi de ignoranţă”, călugării fiind „ îndărătnici şi vrăjmaşi limbii ruseşti şi slujbei slavone.”  Aceasta era suprema recunoaştere din partea ruşilor că mânăstirile au constituit un atu principal în lupta românilor pentru păstrarea existenţei naţionale.
  Numeroase erau şi bisericile în Basarabia la începutul secolului al XIX-lea. După unele date, se pare că în clipa anexării la Rusia existau în regiune 749 de biserici,  iar după altele, chiar 775, dintre care 40 erau zidite din piatră, una din cărămidă şi toate celelalte din lemn. 

Слайд 29

 Preotul din Găleşti scria:
„Serviciul divin se face în limba moldovenească, deoarece locuitorii

Preotul din Găleşti scria: „Serviciul divin se face în limba moldovenească, deoarece
satului Găleşti sunt moldoveni de baştină, sincer devotaţi religiei care cred că introducerea slujbei dumnezeieşti în altă limbă decât cea moldovenească poate cumva să schimbe învăţătura şi ordinea acelor dogme de credinţă şi orânduieli, pe care le-au moştenit de la strămoşii lor.”
   Așadar, biserica este un epicentrul al păstrării identității neamului.

Epicentru al neamului