Dreptul la respectare a vieŢii private Şi de familie în practica judiciarĂ a CtEDO

,,...a atîrna legile, cum făcea Dimysius Tiranul, atît de sus încît nici un cetăţean să nu le poată citi, sau a le înmormînta în aparatul vast al cărţilor erudite, al culegerilor de decizii, de judecăţi şi opinii divirgente, cutume, şi pe deasupra, într-o limbă străină, astfel încît cunoaşterea dreptului în vigoare să nu fie accesibilă decît celor care s-au instruit în această materie, constituie una şi aceeaşi injustiţie. Cîrmuitorii care au dat popoarelor lor chiar numai o culegere informă, ca Justinian, cu atît mai mult un drept civil sub formă de cod ordonat şi precis, au devenit nu numai cei mai mari binefăcători ai acestor popoare, fiind lăudaţi de ele cu recunoştinţă, ci ei au înfăptuit prin aceasta şi un mare act de dreptate”
(Hegel Georg Wilhelm, Principiile filozofiei dreptului sau elemente de drept natural şi de ştiinţă a statului)

Facebook:
1 mlrd 280 mln utilizatori activi lunar
802 mln utilizatori activi zilnic
602 mln utlizatori acceseaza platforma de socilializare prin telefon zilnic
4 mlrd 750 mln fișiere sunt diseminate zilnic
250 mlrd poze încarcate în rețea
Twitter:
255 mln utilizatori activi lunar
198 mln utilizatori acceseaza platforma de socializare zilnic prin telefon mobil

Art. 54 Restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.
Constituţia Republicii Moldova

Codul de procedură penală al Republicii Moldova

Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
Art.8 Dreptul la respectare a vieţii private şi de familie
Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Eficienţa protecţiei dreptului la viaţă privată în sistemul Convenţiei este determinată de:
Definirea ingerinţelor legitime ale autorităţilor publice în exerciţiul acestui dept.
Instituirea unui mecanism de control al aplicării dispoziţiilor convenţionale asigurat de Curtea europeană şi Comitetul de Miniştri ai Consiliului Europei.
Asigurarea, de către Curte, a unei interpretări dinamice şi evolutive a dispoziţiilor conveţiei (principiu definit încă din 1978) – „Convenţia este un instrument viu ce are a fi interpretat în lumina condiţiilor de viaţă actuale”

Ingerinţa admisibilă în sfera drepturilor relative
Proporţională scopului

Natura obligaţiilor impuse statelor de art.8 din Convenţie
Obligaţii pozitive
Obligaţii negative

Indiferent de natura obligaţiilor impuse statelor sunt de reţinut două idei:
Statele contractante trebuie să asigure realizarea unui just echilibru între interesele individuale şi cele ale societăţii.
Statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere în îndeplinirea acestor obligaţii, marjă care este supusă controlului Curţii.

Componente ale noţiunii de viaţă privată în viziunea Curţii europene

Înţelesul noţiunii de domiciliu
Art.6 pct.11) CPP
Domiciliu - locuinţă sau construcţie destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe o navă maritimă sau fluvială), precum şi încăperile anexate nemijlocit la acestea, constituind o parte indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon, beci, un alt loc de uz comun). Prin noţiunea de domiciliu, în sensul prezentului cod, se înţelege şi orice teren privat, automobil, navă maritimă şi fluvială privată, birou
Interpretare jursiprudenţială CtEDO
Domiciliul – vizează nu doar spaţiul legal ocupat sau dobândit, dar şi orice alt spaţiu de locuit, dacă există legături suficiente şi continue. În sensul Convenţiei, noţiunea de domiciliu are o conotaţie autonomă fiind de o interpretare extensivă incluzînd şi sediile profesionale ale persoanelor juridice, birourile persoanelor care exercită o profesie liberală, cabinete private etc. ( cauza Chappell c. Marea Britanie, 30 martie 1989; cauza Niemietz c. Germania, 16 decembrie 1992)

Domiciliu Proprietate
Noţiunea de „domiciliu” nu se confundă cu cea de „proprietate”, pentru că în dreptul public o locuinţă este domiciliul persoanei fizice chiar dacă aceasta nu este şi proprietar, dar o ocupă în mod legal (cameră de hotel, cameră de cămin studenţesc). chiriaşului i se protejează dreptul la inviolabilitatea domiciliului chiar împotriva intruziunilor exercitate de către proprietar, acest drept fundamentându-se mai mult pe respectul personalităţii umane, decât pe dreptul de proprietate.

Dreptul la corespondenţă – repere jurisprudenţiale

Dreptul la corespondenţă în situaţii speciale
(persoane aflate în detenţie sau internate în instituţii psihiatrice)
În cauza Golder contra Marii Britanii din 21.02.1975 Curtea a remarcat, că „atunci cînd se discută regimul juridic al executării pedepselor privative de libertate trebuie reţinut un aspect esenţial: aplicarea dispoziţiilor Convenţiei nu se opreşte la poarta închisorilor, ci curpinde, cu interpretări adecvate, şi acest spaţiu”
Un control al corespondenţei persoanelor arestate preventiv şi a celor aflate în executarea pedepselor privative de libertate nu este, în sine, incompatibil cu prevederile Convenţiei atâta vreme cît ele este prevăzut de lege.
(În cazul unor deţinuţi condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru activităţi teroriste, legea italiană care instituie controlul corespondenţei acestora încalcă dipoziţiile Convenţiei, din moment ce ea nu prevede în ce situaţii poate fi introdusă cenzurarea corespondenţei şi nicio cale de atac împotriva deciziei prin care o asemenea măsură a fost impusă. Cauza Domenichini c. Italiei din 15.11.1996)

Cauza Petra c. României din 23.09.1998
„efectuarea controlului corespondenţei deţinutului fără nicio decizie judicară luată în acest sens şi fără existenţei posibilităţii depunerii unei plîngeri împotriva acestei măsuri, atrage încălcarea art.8 CEDO. Statul român a periclitat prevederile convenţionale prin faptul împiedicării reclamantului de a purta corespondenţă cu Comisia europeană, familia sa şi autorităţile publice interne”
Cauza Cotleţ c.României din 03.06.2003
„există o legătură directă între dreptul revendicat de reclamant de a i se pune la dispoziţie mijloace materiale pentru a purta corespondenţă cu instanţa europeană şi dreptul său la corespondenţă...faptul de a dipsune de furniturile necesare – hîrtie, timbre, plicuri – este inerent însuşi exerciţiului dreptului său la corespondenţă”

Interceptarea convorbirilor/supraveghere video
Cauza P.G şi J.H. împotriva Marii Britanii, 25.09.2001: cauză privind
înregistrarea vocii reclamanţilor aflaţi în sediul unei secţii de poliţie, fiind arestaţi întrucât erau bănuiţi că intenţionau să comită un furt.
Încălcarea art. 8: la momentul săvârşirii faptelor nu exista niciun sistem legal care să reglementeze utilizarea dispozitivelor secrete de ascultare plasate de poliţie în sediile sale
Van der Graaf versus Olanda, 1 iunie 2004
Faptul de a plasa o persoană sub supraveghere video permanentă constituie o ingerinţă gravă în dreptul acesteia la viaţă privată, ce poate fi justificată în condiţii speciale.La 6 mai 2002, reclamantul a fost arestat sub acuzaţia că ar fi ucis un om politic, fiind plasat sub supraveghere video permanentă. Directorul centrului de detenţie a considerat necesară această măsură din raţiuni de securitate, pentru a evita riscul unei sinucideri, şi ţinând cont de reacţia socială la adresa reclamantului. Recursul reclamantului a fost admis, considerându-se că supravegherea video nu avea o bază legală. Ulterior reglementările penitenciarelor au fost modificate pentru a permite o astfel de supraveghere, astfel încât reclamantul a fost din nou supus acestui regim, iar recursurile sale au fost respinse.Curtea a considerat că, deşi o astfel de supraveghere este un tratament neplăcut, nu se poate afirma că ea produce suferinţe atât de importante încât să se poată vorbi de un tratament inuman ori degradant. Faptul de a plasa o persoană sub supraveghere video permanentă constituie o ingerinţă gravă în dreptul acesteia la viaţă privată. În acelaşi timp, însă Curtea a admis că măsura era prevăzută de lege şi, ţinând cont de sentimentele sociale foarte puternice care au urmat uciderii acelui om politic, era necesară într-o societate democratică pentru protecţia siguranţei publice şi apărarea ordinii. De aceea, art. 8 nu a fost violat, iar plângerea este în mod vădit nefondată.

„Societăţile democratice sunt ameninţate în prezent de modalităţi complexe de spionaj şi de terorism, astfel că statul trebuie să fie capabil, pentru a combate eficient aceste ameninţări, să supravegheze în mod secret elementele subversive care operează pe teritoriul său. ”
Cu toate acestea, Curtea, conştientă de pericolul, inerent măsurilor de supraveghere
secretă, „de a submina, chiar de a distruge democraţia sub motivul apărării acesteia,
afirmă că statele nu pot lua, în numele combaterii spionajului şi terorismului, orice
măsură pe care acestea o consideră adecvată”.
În această cerere, Curtea a decis că articolul 8 nu a fost încălcat: legea contestată de reclamanţi (privind restricţii referitoare la secretul corespondenţei, a trimiterilor poştale şi a telecomunicaţiilor) este considerată de Curte ca fiind necesară, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, apărarea ordinii publice şi prevenirea infracţiunilor.
Cauza Klass şi alţii împotriva Germaniei din 06.09.1978

Cauza Iordachi şi alţii împotriva Moldovei din 10.02.2009
Curtea a considerat că legislaţia Moldovei (în special Legea privind activitatea operativă de investigaţii) nu oferă protecţie adecvată împotriva abuzurilor autorităţilor în sfera interceptării convorbirilor telefonice. Ingerinţa în drepturile reclamanţilor conform Articolului 8, prin urmare nu a fost în corespundere cu noţiunea „prevăzută de lege”. Având în vedere aceste concluzii, nu este necesară aprecierea dacă ingerinţa a corespuns altor deziderate ale celui de al doilea paragraf al Articolului 8.
În această speţă, Curtea s-a arătat alarmată de absenţa regulilor clare despre consecinţele interceptării, de exemplu, a unei discuţii între client şi avocatul său.
Însăşi definirea (la prima vedere clară) a categoriilor de infracţiuni pentru care poate fi solicitată autorizarea efectuării interceptării convorbirilor telefonice, nu constituie o garanţie a respectării art. 8, fiindcă în cazul R. Moldova, mai mult de jumătate din infracţiuni prevăzute de Codul penal fac parte din categoria faptelor pasibile pentru aplicarea interceptării convorbirilor. Mai mult, Curtea s-a arătat îngrijorată de faptul că legislaţia în domeniu nu defineşte suficient de clar categoriile persoanelor pasibile de a fi subiecţii unei interceptări şi înregistrări a convorbirilor telefonice.
Curtea a mai constatat şi lipsa aparentă a reglementărilor cu un înalt grad de precizie şi care ar orândui maniera în care se face filtrarea datelor secrete obţinute prin interceptarea convorbirilor telefonice, sau procedurile prin care s-ar păstra integritatea şi confidenţialitatea acestora, fie reguli de distrugere a acestora.
Un alt aspect, care a intrat în vizorul Curţii a constat în aceea precum că judecătorii de instrucţie în perioada descrisă în speţa Iordachi şi alţii au autorizat interceptarea convorbirilor telefonice într-un număr foarte mare, în contextul în care legislaţia Moldovei nu defineşte criteriile de rezonabilitate a suspiciunilor împotriva persoanei, ca temei pentru autorizarea interceptărilor, iar judecătorii de instrucţie nu intră în toate cazurile în esenţa demersurilor de autorizare a unor asemenea interceptări.
Din aceste raţiuni, se impune modificarea cadrului legal naţional (în special Legea privind activitatea operativă de investigaţii şi prevederilor CPP care reglementează atât procedura de autorizare a interceptărilor convorbirilor telefonice, cât şi cea a interceptărilor propriu-zise).

Capitolul III Secţiunea a 5-a ,,Activitatea specială de investigaţii”
Introdus prin LP nr.66 din 05.04.2012, în vigoare 27.10.2012

garanŢIi stipulate în legea nr.59 din 29.03.2012 privind activitatea specialĂ de investigaŢii
Art.3 Principiile activităţii speciale de investigaţii
legalităţii;
respectării drepturilor şi libertăţilor persoanei;
oportunităţii şi inofensivităţii;
îmbinării metodelor publice şi secrete;
cooperării cu alte autorităţi de stat;
deideologizării şi nepărtinităţii.
Art.4 Activitatea specială de investigaţii şi drepturile omului
Orice persoană supusă măsurii speciale de investigaţii are dreptul să fie informată, după efectuarea acesteia, de către procuror sau de către judecătorul de instrucţie care a autorizat măsura dacă aceasta nu a atras dispunerea unei alte măsuri speciale de investigaţii.
Orice persoană supusă măsurii speciale de investigaţii are dreptul la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin încălcarea prezentei legi.
Înfăptuirea măsurii speciale de investigaţii pentru realizarea altor scopuri şi sarcini decît cele prevăzute de prezenta lege nu se admite.
Activitatea specială de investigaţii exercitată cu încălcarea prezentei legi atrage răspunderea prevăzută de lege.
Orice informaţie, orice probă care au fost acumulate cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului sînt nule şi se consideră inexistente.

GENERALIZAREA GARANŢIILOR

Procuror
OUP
OSI
EXPONENŢII PROCESUALI CU ATRIBUŢII DE desfĂŞurare A ACTIVITĂŢII SPECIALE DE INVESTIGAŢIE

Art.132/1 alin.(1) din Codul de procedurĂ penalĂ
Activitatea specială de investigaţii reprezintă:
totalitatea de acţiuni de urmărire penală
cu caracter public şi/sau secret
efectuate de către ofiţerii de investigaţii
în cadrul urmăririi penale
numai în condiţiile şi în modul prevăzute de prezentul cod

Art.132/1 alin.(2) din Codul de procedurĂ penalĂ
Măsurile speciale de investigaţii se dispun şi se efectuează dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
pe altă cale este imposibilă realizarea scopului procesului penal şi/sau poate fi prejudiciată considerabil activitatea de administrare a probelor
există o bănuială rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvîrşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, cu excepţiile stabilite de lege
acţiunea este necesară şi proporţională cu restrîngerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului

Art.132/2 alin.(3) din Codul de procedurĂ penalĂ
Măsurile speciale de investigaţii se efectuează de către ofiţerii de investigaţii ai subdiviziunilor specializate ale autorităţilor indicate în Legea privind activitatea specială de investigaţii (art.6 alin.(1))
Efectuarea MSI

ExcepŢie privind efectuarea MSI
Procuror
OUP
Investigator
sub acoperire
OUP
stat străin
Art.138/1 CPP – supravegherea transfrontalieră

Dispunerea Şi autorizarea MSI

Conducerea Controlul Coordonarea ASI
Conducătorul subdiviziunii specializate
Judecătorul de instrucţie

Mijloace legale de apĂrare contra unor eventuale abuzuri
Controlul de către procuror al legalităţii acţiunilor, inacţiunilor şi actelor
(Capitolul VII Art.298 – 299/2 din Codul de procedură penală)
Controlul judiciar al procedurii prejudicare
(Capitolul VIII Art.313 din Codul de procedură penală)
Dreptul de a înainta o acţiune civilă împotriva statului în vederea reparării prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, procuraturii sau instanţelor judecătoreşti
(Legea nr.1545-XIII din 25.02.1998 ,,Privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti)
Art.13 CEDO – dreptul la un recurs efectiv şi reparaţii echitabile
art.57/1 CPP dreptul la recuzare, doar participanţii la procesul penal (acţiunea de urmărire penală poate fi efectuată doar de către membrii grupului de urmărire penală, act procedural care se aduce la cunoştinţa participanţilor. Potrivit prevederilor art.306 CPP, în încheierea de autorizare a acţiunii procesuale, judecătorul de instrucţie trebuie să indice organul care este împuternicit să efectueze procedeul probatoriu.)