Axiologie medicală. Curs opționai

Argumentarea cursului
Entitățile axiologice stau la baza tuturor conceptelor valorice, etice, normative și de alt gen durabil implicate în domeniile medicinei contemporane. Aspectele teoretice și practice ale axiologiei medicale sunt necesare mediciniștilor dar, mai ales, viitorilor medici pentru o mai temeinică poziționare și orientare conceptual-teoretică și etico-normativă în exercitarea profesiei.

Axiologia, definiţie, caracteristică, locul în sfera spirituală unană şi socială
Definiţia noţiunii de axiologie
Constituirea axiologiei: context istoric,
etape şi direcţii

Definiţia
AXIOLOGIE (din gr. Axios – valoros,
preţios şi logos – cuvânt, teorie,
învăţătură) sau Timologie – teoria valorilor.
Mai exact, Axiologia constituie studiul
filosofic al valorilor preponderent etice,
estetice şi religioase.

Devenirea axiologiei
Apariţia noţiunii „valoare” începe cu sfârşitul secolului XIX şi e legată de ilustrul filosof I.Kant, care a opus sfera moralităţii (libertăţii) sferei naturii (necesităţii).
Valorile înseşi n-au existenţă, ele au
numai semnificaţie: ele sunt esenţa cerinţei adresate voinţei, scopului pus.

O învăţătură desfăşurată despre valori pentru prima oară o găsim către mijlocul secolului XIX la logicianul german R.Lotze. Ulterior A. a fost dezvoltată de către reprezentanţii Şcolii de la Baden H.Rickert şi W.Windelband. În filosofia neclasică contemporană problemele axiologice sunt abordate îndeosebi în următoarele şcoli filosofice:
neokantianismul, fenomenologia, neotomismul,
intuitivismul, pozitivismul logic, emotivismul, marxismul etc.
Devenirea axiologiei

Devenirea axiologiei
Până în prezent patrimoniul filosofic mondial a acumulat numeroase lucrări consacrate diferitelor aspecte ale Axiologiei. În spaţiul nostru au fost abordate şi întreprinse valorificări referitoare la domeniile de manifestare ale valorilor
(social, etic, estetic, religios, politic etc.), diferenţierile noţionale (valoare, orientare valorică, stare valorică, normă valorică şi normă propriu-zisă, calităţii, principiu etc.), de investigaţii teoretice privitoare la clasificarea valorilor după anumite criterii – temporal, tipologic, ierarhic, sistematic, funcţional, medial, efectiv, dinamic, semantic etc. Cercetările domeniului axiologic rămîn a fi la orice etapă istorică o problemă de actualitate.

Devenirea axiologiei
Bazele axiologiei au fost puse începând cu a doua jumătate a secolului XIX, proces care s-a amplificat în secolul următor şi continuă şi astăzi cu contribuţii străine şi autohtone remarcabile. Dintre acestea evocăm numai câteva nume emblematice pentru acest domeniu: H. Lotze, Nietzsche, Rickert, Windelband, Scheler, N. Hartmann, P. Andrei, L. Blaga, M. Florian, M. Ralea, E. Lovinescu, T. Vianu etc.

Devenirea axiologiei
Axiologia, ca ramură distinctă a filosofiei, constituie o consecinţă a disocierii valorii generice de valorile speciale studiate de ştiinţele particulare: etica, estetica, teologia, economia, logica etc. Spre deosebire de acestea, axiologia pune în centrul preocupărilor sale problema raportului dintre momentul obiectiv şi subiectiv al valorii, modul de funcţionare a sistemului de valori în ansamblu sistemului social, încercând să clarifice esenţa valorii ca atare. Din această perspectivă, conceptul de valoare generică fixează într-o denumire şi desemnează exclusiv notele esenţiale şi generale ale diferitelor specii de valori: etice, politice, economice, ideologice etc.

Problematica axiologiei
Axiologia îşi propune să studieze:
geneza, natura, structura, evoluţia şi justificarea valorilor;
b) ierarhizarea, realizarea şi funcţiile valorilor în viaţa socială;
c) unitatea şi diversitatea, continuitatea şi discontinuitatea valorilor;
d) corelaţia, legităţile şi dinamica valorilor;
e) relaţia dintre procesul istoric de constituire a valorilor şi încorporare a acestora în sfera motivaţiei individului, sensul vieţii şi atitudinea omului faţă de valori.

Problematica axiologiei
Apariţia acestei discipline a marcat:
a) descoperirea unui nou continent teoretic - domeniul valorilor;
b) proiectarea unui concept nou, de valoare generică, care-şi validează permanent importanţa operaţională.

Aceste teorii pot fi grupate în:
a) teorii subiectiviste [psihologiste - emotivismul, empirismul logic, voluntarismul (existenţialismul)];
b) teorii obiectiviste (de tip autonomist, materialist);
c) teorii relaţioniste.
Teorii axiologice

Conceptul de valoare
Caracteristicile valorilor:
a) valorile nu pot fi confundate cu lucrurile - deşi nu poate exista fără purtătorii materiali, valoarea supravieţuieşte şi după disocierea de suportul său; de exemplu, frumuseţea ca valoare rezistă timpului şi dincolo de suportul său fizic, în cazul unui tablou, sau spiritual, în cazul unui model de personalitate morală.
b) valorile nu pot fi reduse la stările psihologice - deşi aceste stări apar drept condiţii ale actului de valorizare, care nu este decât un act de preţuire, de apreciere; omul ierarhizează funcţie de interesul pe care îl prezintă obiectele în direcţia satisfacerii unor trebuinţe şi deziderate.

Cnceptul de valoare
Caracteristicile valorilor:
c) valoarea nu se identifică cu calitatea obiectelor - orice obiect are calitate, dar nu obligatoriu şi valoare; de exemplu, crizele economice, delincvenţa juvenilă etc.; d) valoarea nu se identifică cu valoarea economică, cu preţul; nu orice valoare devine o marfă (vezi fericirea, libertatea etc.)

Conceptul de valoare
În concluzie, valoarea nu este un dat, ci un act, în experienţa valorii intervin atât dorinţele, simţămintele, voinţa cât şi cunoaşterea, constituie un raport dintre un obiect (bun material, creaţie spirituală, principiu, comportament) şi un subiect care apreciază obiectul respectiv, este o relaţie de apreciere, semnifică acea relaţie socială, dintre subiect şi obiect, în care se exprimă preţuirea acordată de o persoană sau colectivitate unor obiecte sau fapte, materiale sau spirituale, în virtutea capacităţii acestora de a satisface trebuinţe, dorinţe, aspiraţii umane, istoriceşte condiţionate de practica socială, de a contribui la progresul omului şi al societăţii.

Cnceptul de valoare
Geneza valorii
Valoarea se naşte din conjuncţia dintre obiectul axiologic (obiectul capabil să satisfacă anumite trebuinţe umane) şi subiectul axiologic (subiectul înzestrat cu sensibilitate şi discernământ axiologic), exprimă raportul dintre aceşti doi factori. Valorizarea nu creează raportul ca atare, ci reprezintă doar procesul, complicat şi contradictoriu, prin care descifrăm acest raport. Prin valorizare noi identificăm şi exprimăm acest raport, îi deschidem câmp de manifestare. Exprimarea lui se face într-o formă subiectivă, dependentă de subiectul valorizator. De unde şi posibilitatea apariţiei unor diferenţe şi contradicţii în aprecierea valorilor.

Conceptul de valoare
Geneza valorii
Valoarea presupune unitatea dintre dimensiunea obiectivă şi cea subiectivă:
a) obiectivitatea este determinată de doi factori: 1. purtătorii valorii – valoarea are întotdeauna un suport al său, material sau spiritual; nu există valoare în sine, ci permanent vorbim de valoarea a "ceva", într-o expresie fie materială, fie spirituală; 2. criteriile de apreciere – valoarea este întotdeauna pentru o anumită parte a colectivităţii; criteriile le găsim în modelele culturale ale societăţii, au un caracter social-istoric determinat;
b) subiectivitatea desemnează faptul că valorile au semnificaţie numai pentru om, pentru subiect. Omul instituie şi lărgeşte câmpul axiologic.
Valorile nu au o existenţă naturală, ci una socială, ele nu sunt proprietăţi imanente lucrurilor, ci calităţi pe care le capătă pentru om elementele realităţii prin prisma atitudinii umane a unei comunităţi.
c) caracterul absolut ţine de existenţa în conţinutul unor valori a ceva general uman, care le face dezirabile şi necesare dincolo de spaţiu şi timp.
d) caracterul relativ rezidă în: 1. caracterul social-istoric al valorilor; fiecare epocă îşi produce un câmp axiologic propriu fie prin selecţie, fie prin producerea de noi valori care să satisfacă noile trebuinţe, sau restructurarea conţinutului unor valori moştenite. 2. procesul ierarhizării valorilor; permanentele restructurări în piramida valorică, apariţia unor noi valori centrice sau schimbarea de poziţie pe scala individuală sau cea socială sunt determinate de amprenta subiectivă a procesului de valorizare.

Conceptul de valoare
Trăsăturile, clasificarea şi funcţiile valorilor
Universul axiologic se caracterizează prin prezenţa şi acţiunea principiilor ierarhiei (valori cardinale şi secundare, specii şi subspecii de valori), polarităţii (realismul economic la un pol şi idealismul moral la celălalt), finalităţii (valoarea morală ca valoare scop) şi analogiei (socializarea valorilor). Principiul ierarhiei este conservat şi depăşit de cel al finalităţii; principiul analogiei asigură continuitatea lor istorică, dobândită prin socializare, înlesneşte aprecierea unitară a mai multor persoane, ceea ce contribuie la formarea conştiinţei colective.

Conceptul de valoare
Trăsăturile, clasificarea şi funcţiile valorilor
Valorile sunt caracterizate prin diversitate, istoricitate, autonomie, normativitate, ierarhizare şi polaritate.
a) Diversitatea – această multitudine, pluralitate de valori o putem ordona după criteriile: 1. natura obiectului (suportului) – materiale (elemente de tehnică, bunuri de consum etc.) şi spirituale (ideile ştiinţifice, filosofice, religioase, estetice, politice economice etc.); 2. domeniu – fiecărui domeniu îi sunt caracteristice sisteme de valori specifice: valorile vitale, economice, politice, juridice, morale, ştiinţifice, artistice, filosofice, religioase etc.
Valorile vitale privesc starea de sănătate a organismului şi psihicului uman, rezistenţa la boli, forţa temperamentului, capacitatea lui de efort şi de muncă, viteza şi capacitatea de reacţie, dexteritatea mişcărilor, frumuseţea fizicului uman. Valorile vitale generează puterea fizică şi psihică pentru individ, au ca suport viaţa, constituie condiţia primară a desfăşurării activităţilor sociale, a asimilării unor deprinderi şi cunoştinţe necesare creaţiei de valori materiale şi spirituale. Ele au o componentă biologică (materială) şi o alta – culturală. Sunt valori personale, aparţin strict individului, şi se comportă ca valori-mijloc. Sunt valori cu caracter naţional şi internaţional, se află sub protecţia unor organisme internaţionale care le garantează conservarea şi viitorul.

Conceptul de valoare
Trăsăturile, clasificarea şi funcţiile valorilor
Valorile economice sunt valori-mijloc, reprezintă, prin natura lor, modalităţi, căi, instrumente de realizare, de obiectivare în acţiunea concretă a anumitor scopuri.
Valorile politice (libertatea, democraţia, statul de drept, pluralismul etc.) vizează raporturile omului, ale individului cu statul, cu partidele, cu instituţiile şi ideologiile politice;
Valorile juridice (dreptatea, justiţia, legalitatea, constituţionalitatea, independenţa, egalitatea în drepturi, conştiinţa civică, drepturile, libertăţile şi îndatoririle cetăţeneşti etc.) reglementează relaţia individului cu ordinea de drept, cu instituţiile juridice.
Valorile morale (binele, răul, echitatea, responsabilitatea, umanismul, solidaritatea umană, fericirea, caritatea, altruismul, cumpătarea etc.) reglementează relaţiile interpersonale, contribuie la realizarea armoniei axiologice, configurarea sensului vieţii şi existenţei umane. Ele sunt valori-scop, valori personale, au un caracter imperativ prin dimensiunea normativă. Valorile şi principiile morale preced normele etice, având un rol hotărâtor în reglementarea comportamentului uman.

Conceptul de valoare
Trăsăturile, clasificarea şi funcţiile valorilor
Valorile ştiinţifice (adevăr, certitudine, obiectivitate etc.) ocupă un loc sui generis în constelaţia valorilor culturale ale lumii contemporane.
Valorile estetice (frumos, tragic, comic, sublim etc.) sunt creaţii de ordin cultural, sunt valori-scop, au un caracter singular, concret, unic, irepetabil şi dezinteresat.
Valorile religioase (divin, sacru, tabu, profan, iubirea faţă de aproape etc.) sunt valori-scop, se bazează pe credinţă şi revelaţie, pe sentiment şi trăire, au un rol însemnat în relaţiile cu celelalte valori, în educarea morală a indivizilor, în perfecţionarea relaţiilor sociale, în dezvoltarea culturii şi civilizaţiei umane.

Conceptul de valoare
Trăsăturile, clasificarea şi funcţiile valorilor
niveluri de structurare – valori general-umane; valori ale unui sistem social-politic, valori ce ţin de o anumită cultură şi etnicitate; valori ale grupurilor sociale mari şi medii (clase sociale, profesiuni etc.), valori ale microgrupurilor (familie, organizaţii); valori individuale;
gradul de stabilitate – valori perene (libertatea, dreptatea, adevărul, fericirea, frumosul) şi valori cu sferă restrânsă de recunoaştere (stat burghez, stat socialist, economie planificată, economie de piaţă etc.);
gradul de impact cu societatea – valori sociale (solidaritatea, binele, dreptatea, egalitatea, bunuri de consum etc.) şi valori individuale (valorile profesioanale);
rolul lor în acţiunea umană - valori mijloc (cele care ne ajută să dobândim ceva superior – valorile materiale şi, în parte, cele spirituale) şi valori-scop sau cum le denumea Blaga – "valori terminus" (configurează finalitatea acţiunii umane, devin componente ale idealurilor – fericirea, realizarea umană, în general valorile morale, estetice şi religioase; valori care nu sunt în slujba altor valori).

Conceptul de valoare
Trăsăturile, clasificarea şi funcţiile valorilor
b) Istoricitatea – atât prin geneză, funcţionalitate, cât şi prin modul cum evoluează, se transformă, se integrează într-un sistem sau intră în conflict cu el, valorile poartă o netăgăduită pecete istorică.
c) Autonomia – determinismul social-istoric al valorilor nu este unul rigid, valorile manifestă o relativă independenţă.
d) Ierarhizarea - valorile se dispun pe verticală, preferenţial, funcţie de interesele individului sau ale societăţii.
e) Normativitatea – valorile joacă rolul de reguli ale vieţii sociale; multe valori devin idealuri (de exemplu, libertatea, justiţia, dreptatea etc. au devenit de-a lungul timpului adevărate idealuri ale comunităţii umane); ele orientează comportamentul uman individual sau colectiv; individul sau comunitatea optează în câmpul acţional pentru o anumită variantă din perspectiva unui set de valori la care au aderat şi l-au însuşit.
f) Polaritatea – câmpul axiologic nu este neutru, absolut pozitiv sau absolut negativ, el pendulează între cei doi poli – pozitiv şi negativ; opţiunea valorică impune acceptarea sau neacceptarea, aprobarea sau dezaprobarea; binele apare în raport cu răul; frumosul în raport cu urâtul; adevărul în raport cu falsul; utilul în raport cu inutilul; se vorbeşte de valori pozitive şi valori negative.

Conceptul de valoare
Trăsăturile, clasificarea şi funcţiile valorilor
Valorile au următoarele funcții:
1. Funcția de factor al progresului istoric ce asigură coeziunea şi ordinea socială; determină continuitatea şi dinamica sistemelor sociale fie prin situaţia de conflict, fie prin aderenţă şi promovare, sunt un indicator al gradului de civilizaţie şi cultură.
2. Funcţia normativ-educaţională care motivează acţiunea umană, fundamentează formarea personalităţii umane.

Conceptul de valoare
Trăsăturile, clasificarea şi funcţiile valorilor
Valorile au următoarele funcții:
3. Funcţia cumulativ-comunicaţională – tezaurizează cunoaşterea şi experienţa umană şi asigură comunicarea între generaţii şi comunităţi.
4. Funcţia de adaptare şi integrare – constituie cadrul condiţiei umane şi conferă sens vieţii, deoarece existenţa umană se desfăşoară în orizontul valorilor.
© Catedra de filosofie și bioetică,
USMF „Nicolae Testemițanu”